Blog

Cadouri personalizate, unice și emoționante cauți? Iată ideea: 150 150 FotoFixer

Cadouri personalizate, unice și emoționante cauți? Iată ideea:

Cadouri personalizate, cu adevărat unice și 100% emoționante

Cadouri personalizate pentru cei dragi, iată o căutare care te duce de obicei spre cele mai dezamăgitoare locuri ale internetului: acele magazine de cadouri personalizate care sunt atât de personalizate încât… arată toate cam la fel: o cană cu ”cea mai bună mamă”, un șorț de bucătărie cu ”cea mai bună bunică”, o diplomă ”pentru cel mai bun frate”, o sticlă de vin cu eticheta ”pentru cel mai bun soț”, un tricou cu ”așa arată cel mai bun bunic” șamd. Chiar sunt astea cadouri unice? Nu chiar!

Iată cum arată un cadou cu adevărat unic! Garantat, nu există în lume un alt cadou care să arate așa! Este un cadou unic pentru că pornește de la o fotografie unică!

cadouri unice poza colorata inramata - Cadouri personalizate, unice și emoționante cauți? Iată ideea: - FotoFixer

Sigur, căutând cadouri personalizate mai poți să nimerești și prin magazine online cu produse obișnuite: haine, obiecte casnice, aparatură etc. Și nu e nimic greșit, pentru că, în fond, absolut orice se găsește de cumpărat poate fi făcut cadou, nu? Da, însă parcă un produs luat din raft dintre altele 100 identice nu este chiar este un cadou unic, nu?

CADOURI PERSONALIZATE? ADICĂ FOTOGRAFII EMOȚIONANTE!

Când cauți cadouri personalizate pentru cei dragi te gândești la ceva cu totul special, la un cadou care să poarte cu el o încărcătură emoțională. Poate că cele mai unice cadouri sunt fotografiile! Greu găsești ceva care să întruchipeze mai bine ideea de unicat decât o fotografie!

Și, cu cât o fotografie este mai veche, cu atât ea este mai valoroasă și mai potrivită pentru un cadou unicat! Sigur, pozele vechi sunt deteriorate, însă asta o rezolvă FotoFixer! Tot ce trebuie să faci este să scanezi poza, la vreo 1200 DPI preferabil și să o trimiți la FotoFixer! Iată aici un partener FotoFixer care se ocupă de scanare foto profesională și imprimare foto în București. Aici va trece prin restaurare, retușare, colorizare și tot ce mai trebuie pentru a fi înrămată și făcută cadou. Asta e rețeta pentru cadouri personalizate inspirate!

cadouri personalizate fotografie veche retusare colorare 2 - Cadouri personalizate, unice și emoționante cauți? Iată ideea: - FotoFixer

Ai un centru de scanare foto, sau de printare și înrămare? 
Poți deveni partener FotoFixer! Pagina de contact o găsești AICI.

Așadar, când cauți cadouri unice pentru cei dragi, poate ar trebui să te gândești în primul rând la ce anume le face plăcere, ce îi surprinde sau îi emoționează. O fotografie înrămată este un cadou mereu potrivit, astfel de cadouri personalizate nu se demodează niciodată!

Evident, imaginea care va fi înrămată trebuie aleasă având în minte destinatarul cadoului, că doar vorbim de cadouri unice! De exemplu, dacă acest cadou este pentru persoană tânără sau un copil, poți opta pentru un trucaj făcut de FotoFixer și înrămat. Găsești aici o colecție de trucaje făcute de FotoFixer și publicate în presă, poate îți vine vreo idee.

Cadouri unice, pornind de la poze personale

Dacă ești în căutare de cadouri personalizate pentru bunici sau persoane mai în vârstă, ar fi potrivită o fotografie veche, restaurată și colorată. A reînvia o amintire prin restaurare digitală și a o așeza într-un tablou este, poate, cea mai bună idee când cauți cadouri unice pentru vârstnici!

Cadouri personalizate poza veche retusata colorata inramata - Cadouri personalizate, unice și emoționante cauți? Iată ideea: - FotoFixer

Ești gata să faci un cadou unic? Perfect! Primul pas e alegerea fotografiei.

Găsești aici detalii despre toate serviciile FotoFixer.

Editare poze 150 150 FotoFixer

Editare poze

Editare poze:

amator vs. profesionist

În sensul original, a face editare poze sau editare foto însemna să pregătești o imagine pentru a fi tipărită și publicată. De treaba asta se ocupă un editor foto, adică un specialist în imagine, un personaj pe care ai putea să-l întâlnești într-o editură, într-o redacție, o televiziune sau orice altă intreprindere care publică ceva. Sau, evident, pe un website ca acesta 🙂 (vezi lucrările din portofoliul FotoFixer)

editare poze banana - Editare poze - FotoFixer

Conceptul de editare poze nu are o istorie proprie, ci a apărut prin analogie cu editarea textului, în sensul de trecere a textului printr-o editură. Acolo, la editură, textul este corectat, așezat în pagină și pregătit de publicare. La fel, o fotografie trebuie în primul rând aleasă dintre alte fotografii, apoi trebuie prelucrată cumva, scanată, decupată, ajustată, procesată șamd. Paralela este, deci, evidentă: editare text – editare poze.

În limbajul curent, editare poze este acum folosit într-un sens mult mai larg. Prin editare poze se înțelege orice modificare a aspectului inițial al unei fotografii: tăiere, colorare, decupare, clonare, decolorare, alipire, corectare, reglaj de contrast, reglaj de expunere etc. Ai alterat cumva fotografia originală, înseamnă că ai editat-o!

Iată un exemplu de schimbare a centrului atenției privitorului prin editare foto. Fă acest experiment cu poza de mai jos:

Pasul 1. Acoperă cu mâna poza din dreapta și uită-te la poza din stânga. În ce punct al fotografiei te-ai uitat prima dată?

Pasul 2. Acoperă poza din stânga și uită-te la cea din dreapta. În ce punct al fotografiei te-ai uitat prima dată?

editare poze - Editare poze - FotoFixer

La pasul 1, cel mai probabil te-ai uitat întâi la umbrela galbenă și la fata cocoțată în trăsură. Iar la pasul 2 te-ai uitat prima dată la rochia fetei. Asta pentru că în prima poză ținta privirii tale pică involuntar undeva în stânga-sus, iar în cea de-a doua centrul privirii pică în dreapta-jos. Evident, poza din dreapta este cea editată.

Vezi aici o mulțime de trucaje foto amuzante făcute de FotoFixer și publicate în mass media.

chiar trebuie să apelezi la un profesionist pentru editare poze?

Nu neapărat. Dacă poza e ok și vrei doar să-i pui un filtru, s-o îndrepți, să-i mărești contrastul sau ceva asemănător, atunci ai o mulțime de metode gratuite la îndemână. Cel mai probabil, telefonul tău are deja o aplicație de editare poze care a venit preinstalată, deci inclusă în preț. Apoi există funcții de editare poze în cloud-ul Google Photos și iCloud, plus o mulțime de aplicații gratuite pentru mobil și deskop, toate la numai un clic distanță.

Iată un exemplu de editare care NU se poate face cu nicio aplicație de telefon:

editare poze monument funerar 1 - Editare poze - FotoFixer

Nu pot să-mi instalez eu un soft profi de editare poze?

Sigur că poți să-ți instalezi un soft de editare profi! Photoshop a ajuns să fie destul de ieftin, plus că există și alte programe, precum GIMP, un software complet gratuit pe care îl recomand sincer ca alternativă la Adobe Photoshop.

Dar nu despre software e vorba, ci despre specializare. Așa cum a-ți cumpăra instrumentar medical de chirurgie nu te face chirurg, tot așa nici instalarea unui soft de editare poze nu te face editor foto peste noapte. E nevoie de câteva sute de ore de studiu (fără exagerare) și o fărâmă de talent artistic pentru a duce la capăt o poză într-un mod cât de cât profesionst, de nivel mediu. Iată despre ce vorbesc.

colorare fotografii vechi compara  ie colorizare poze vechi - Editare poze - FotoFixer

FotoFixer îți stă la dispoziție cu servicii profesioniste de editare foto.

Vezi și pagina de contact.

Fotografii funerare, fotoceramica 150 150 FotoFixer

Fotografii funerare, fotoceramica

Fotografii funerare, fotoceramica (poza cruce)

Fotografia funerară imprimată prin tehnologia fotoceramica, sau, popular, poza cruce, este una dintre cele mai importante imagini pe care le poți întâlni vreodată. Și chiar nu e nicio exagerare aici! Aceste fotografii funerare au sarcina de a rezuma, într-un mic portret, o viață de om! Nici mai mult, nici mai puțin: O VIAȚĂ DE OM.

prelucrare poza cruce fotoceramica funerara - Fotografii funerare, fotoceramica - FotoFixer

O fotografie funerara este imaginea publică a unui om care nu mai este printre noi. Este portretul pe care îl văd cei dragi atunci când vin să se reculeagă la mormântul său. Este felul cum îl cunosc străinii care sunt doar în trecere pe acolo. Este chipul pe care îl recunosc rudele atunci când caută mormântul prin labirintul cimitirului cu alei înguste și întortocheate. Fotografia funerară este, clar, o fotografie super-importantă, și merită să fie tratată cu atenție și profesionalism. Și cu mult bun gust!

Ce face FotoFixer pentru aceste fotografii funerare

FotoFixer se ocupă cu ce știe să facă mai bine: partea de prelucrare de imagine. Pentru partea de imprimare a pozei, apelați la atelierele specializate în fotoceramica, dar mergeți acolo cu fotografia gata pregătită!

Acum, știm că unele ateliere de fotoceramica se oferă să facă și prelucrare fotografie funerară (prelucrare poza cruce), dar editarea foto nu este principalul lor domeniu de activitate. Treaba unui atelier de fotoceramica este să imprime fotografia pe ceramică, și asta le iese foarte bine. Partea de prelucrare a fotografiei este însă cu totul altceva, iar aici intervine FotoFixer, cu servicii profesioniste de prelucrare fotografii funerare (vezi aici lista completă de servicii FotoFixer).

fotoceramica fotografie funerara poza cruce 1 - Fotografii funerare, fotoceramica - FotoFixer

Concret, FotoFixer se va ocupa de:
  • restaurare fotografii
  • colorare
  • decupare și alăturare de personaje
  • Schimbare de vestimentație
  • Schimbare fundal
cât costă?

Orientativ, de obicei e vorba de câteva zeci de lei pentru o fotografie funerara, dar poate depăși o sută de lei.

Cum funcționează serviciile FotoFixer pentru fotografii funerare?
  1. Trimiți fotografia (sau fotografiile) în format digital prin intermediul formularului de contact. Pentru asta, va fi nevoie ca fotografiile să fie scanate la 1200 DPI, la un centru ce copiere (xerox). Există și varianta expediere prin curier, e ceva mai complicată (tur-retur), durează mai mult și costă ceva mai mult.
  2. FotoFixer te contactează prin e-mail sau WhatsApp și îți spune ce se poate face, cât durează și cât costă.
  3. Când poza funerara este gata, FotoFixer îți trimite un preview cu imaginea peste care este suprapus logo-ul FotoFixer. Nu plătești nimic până nu ești mulțumit de poză.
  4. Dacă e ok, FotoFixer îți transmite datele pentru plata online, apoi îți trimite poza finală pe e-mail. Fotografia funerara se poate trimite direct atelierului de fotoceramica.

NOTĂ: Există și posibilitatea fotografierii pozelor cu telefonul mobil, dar de cele mai multe ori nu ies mulțumitor. Totuși, aveți aici un ghid pentru scanarea cu telefonul.

fotoceramica fotografie funerara cuplu turisti - Fotografii funerare, fotoceramica - FotoFixer
Se pot restaura fotografii funerare care sunt deja montate pe monument?

Da. În urmă cu ceva decenii, tehnologia fotoceramica nu era așa performantă, iar despre editare foto computerizată sau camere foto digitale nici nu putea fi vorba. Așa că unele fotografii funerare (poze cruce) ar cam trebui înlocuite – iată aici câteva exemple. Ce e de făcut?

Cu un telefon bun (și blițul oprit obligatoriu!) se pot obține copii de calitate după fotografii funerare. Pozează fotografia funerara (poza cruce) și trimite-o prin formularul de contact. Deși ”scanarea cu telefonul” nu este recomandată, pozarea unui monument funerar are un mare avantaj: lumina naturală! Fotoceramica de calitate este în primul rând o imagine bună!

Retușare foto (retușare poze, retușare fotografii) 150 150 FotoFixer

Retușare foto (retușare poze, retușare fotografii)

Retușare foto (a.k.a. retușare poze, retușare fotografii)

În sens strict tehnic, prin retușare foto (sau retușare fotografii, retușare poze) ne referim la intervenția finală asupra unei fotografii, după ce toate celelalte operații de editare s-au terminat. Este una dintre interventiile cele mai fine asupra unei fotografii. Însă, în limbajul de zi cu zi, operația de retușare fotografii este deseori confundată cu alte operații de editare a imaginii, precum restaurare fotografii sau recondiționare. Nu este greșit, este doar cam inexact, retușarea fiind o operație de mică amploare. Iată un exemplu de retușare foto:

retusare foto elev 1 - Retușare foto (retușare poze, retușare fotografii) - FotoFixer

Mai jos, un exemplu de fotografie al cărei original a fost deja retușat chiar în atelierul în care a fost făcută (o practică foarte comună în deceniile trecute, despre care am mai scris). În zilele noastre, fotografia a fost scanată și trimisă la FotoFixer pentru o restaurare și retusare foto. E o fotografie de nuntă din care am extras un portret pentru monumentul funerar.

retusare poze portret fotofixer - Retușare foto (retușare poze, retușare fotografii) - FotoFixer

Cover FB mic - Retușare foto (retușare poze, retușare fotografii) - FotoFixer

Ce este o

retușare foto

O retușare foto este ”tușa finală” dată unei fotografii prelucrate, este ”cireașa de pe tort” în retușare poze. Ca exemplu, corecțiile de culoare sau cele de contrast sunt operații ce țin de retușare fotografii, în sensul că se fac după ce după ce s-a încheiat procesul de retușare fotografii (retușare poze).

retusare foto portret restaurat - Retușare foto (retușare poze, retușare fotografii) - FotoFixer

Vezi și portofoliul pentru retușare fotografii vechi (retușare poze imprimate pe hârtie)

Retușare fotografii: reglaje de culoare

Hârtia fotografică nu se decolorează uniform aproape niciodată, așa că problema pierderii culorii nu se va rezolva cu o simplă creștere a saturației și a contrastului (cum fac aplicațiile de mobil). Reglajul de culoare este una dintre operațiile ce țin de retușare fotografii și, fără să fie un procedeu foarte invaziv, are un efect foarte evident. De multe ori, pentru restabilirea culorilor originale e nevoie ca fotografia să fie întâi decolorată total, până la alb-negru, apoi recolorată, totul ca parte a acestui proces de retușare poze.

restaurare colorizare fotografii vechi surori fotografii vechi colorizare copii fotofixer - Retușare foto (retușare poze, retușare fotografii) - FotoFixerFotografia de mai sus trecuse printr-o tentativă de colorizare ”comisă” de un amator. Înaintea procesului de retușare poze, contrastul dintre fondul monocrom al fotografiei, sepiat în galben prin simpla învechire,  și culorile aprinse adăugate era deranjant. FotoFixer a manipulat culorile fotografiei astfel încât să ajungă la un compromis, păstrând o parte din culorile adăugate de amatorul bine-intenționat, și dând astfel un ton coerent întregii poze. Prin procesul de retușare fotografii, poza a dobândit un aspect mult mai natural, fără să fie total schimbată, de nerecunoscut.

Iată o fotografie la care culorile au fost grav afectate și a trebuit recolorată masiv:

retusare poze ajustare culori colorare - Retușare foto (retușare poze, retușare fotografii) - FotoFixer

Ce înseamnă

retușare poze digitale

Operațiile de retușare fotografii se pot aplica și fotografiilor digitale, adică a acelor fotografii care sunt sunt obținute cu un aparat digital (cameră foto, telefon etc), deci nu sunt fotografii pe hârtie care au fost ulterior scanate (digitalizate). Prelucrarea unei fotografii digitale, numită deseori postprocesare, este chiar mai ofertantă decât în cazul fotografiilor digitale, pentru că aparatul foto digital stochează unele informații care nu se văd în imagine, dar sunt ”scrise” în fișierul pozei.

Vezi și pagina despre retușare fotografii digitale (retușare poze digitale).

Reconditionare poze vechi – exemple 150 150 FotoFixer

Reconditionare poze vechi – exemple

Reconditionare poze vechi

Strict tehnic vorbind, reconditionare poze vechi înseamnă o suită de operațiuni de editare computerizată executată pe o copie digitală a unei poze vechi și deteriorate. Scopul unui proces de reconditionare poze vechi este recuperarea imaginii într-un format digital, nu recuperarea fotografiei originale, cea tipărită pe hârtie! Pentru asta, fotografia originală trebuie scanată la rezoluție maximă, dar nu mai puțin de 600 dpi (dots per inch).

După ce varianta digitală este reparată, fotografia poate fi și colorată (”colorizare” este termenul folosit în domeniu, am scris despre acest procedeu aici). Cele mai multe fotografii care trec prin procesul de reconditionare poze vechi sunt alb-negru, dar există destule fotografii color ce au nevoie de reconditionare.

reconditionare poze exemple D FotoFixer - Reconditionare poze vechi – exemple - FotoFixer

De multe ori, fotografia veche ascunde defecte care, atunci când a fost făcută, nu doar că era acceptabile, dar nu erau considerate defecte. De exemplu, pe fotografia de mai sus exista o granulație specifică tehnicii de imprimare pe hârtie fotografică din deceniile trecute, un efect de granulație, un model repetitiv, ca de fagure, care se găsește pe toată suprafața pozei. Iată un detaliu din fotografia de mai sus:

 

reconditionare poze vechi exemplu granulatie - Reconditionare poze vechi – exemple - FotoFixer

După ce fotografia este recondiționată, misiunea FotoFixer se cam încheie. Clientul primește pe e-mail fotografia reconditionată și o poate folosi cum dorește: o poate imprima pe hârtie, o poate înrăma sau pur și simplu o poate păstra în format digital, știind că nu-și va mai pierde niciodată din calitate, atâta timp cât suportul digital rezistă. Sau cloud-ul, desigur.

Exemple de reconditionare poze vechi

reconditionare poze exemple FotoFixer - Reconditionare poze vechi – exemple - FotoFixer

Partea mai puțin tehnică în ce privește procesul de reconditionare poze vechi este de fapt cea cu adevărat importantă: partea sentimentală. Da, da! Fotografiile vechi sunt purtătoare ale unor amintiri prețioase, sunt mici martori ai unor momente unice din istoria personală a celui ce le păstrează. Nu de puține ori, clienții se emoționează foarte tare atunci când primesc fotografia reconditionată și colorizată, mai ales dacă persoana din fotografie a dispărut dintre noi. Iar dacă trăiește, au trecut deja decenii de când el sau ea nu mai arată ca în fotografie. Momentul acela în care clientul vede pentru prima oară fotografia restaurată și colorizată este echivalentul unei reîntâlniri cu un personaj care nu mai există, este un salt brusc peste ani. Pentru FotoFixer, mijlocirea unei astfel de întâlniri este o satisfacție profesională și umană imensă. A face reconditionare poze vechi este, din acest punct de vedere, un privilegiu! 

Care e pretul pentru reconditionare fotografii vechi?

Prețul pentru o reconditionare poze vechi se stabilește în funcție de poză. Cele mai multe sunt între 70 de lei și 130 de lei, dar am avut și mai ieftine, și mai scumpe. Pentru o evaluare, va trebui să trimiți cumva pozele. Ori prin formularul din pagina de contact, ori prin mesageria paginii de Facebook FotoFixer.ro, ori prin WhatsApp, la numărul 0736.681.555.

FotoFixer are și cont de Instagram. Postăm regulat exemple de reconditionare poze vechi, așa că ai ocazia să dai un like, un follow sau un share. Pentru care FotoFixer îți mulțumește de pe-acum!

Colorare fotografii vechi 150 150 FotoFixer

Colorare fotografii vechi

Colorare fotografii

sau colorizare foto, cum mai este numit procesul de colorare poze, este una dintre cele mai delicate intervenții ce țin de editare foto. Adăugarea culorii este o treabă cât se poate de complexă și necesită ochi, talent, răbdare și foarte, foarte multe cunoștințe tehnice. Abia după aceea intervine și experiența.

 

reconditionare fotografii colorizare colorare poze nunta poze vechi vertical - Colorare fotografii vechi - FotoFixer

Din păcate, serviciile de colorare fotografii disponibile în România sunt rareori de bună calitate. O simplă căutare pe Google după ”colorare fotografii” sau ”colorare poze” îți vor umple ecranul cu tot felul de experimente nereușite, făcute cam pe același model. 

Ce e deranjant la o fotografie prost colorizată:

Pe toată poza găsești doar trei sau patru culori: pielea e toată galbenă, haina e toată roșie sau verde, cămașa e același roz, cerul e albastru. Parcă ar fi poze colorate de un copil preșcolar cu un set de carioci fosforescente! Nu avem drepturi de autor să postăm aici astfel de poze, dar iată un link către un astfel de anunț de mică publicitate.

colorare fotografii vechi compara  ie colorizare poze vechi - Colorare fotografii vechi - FotoFixer

 

Într-un fel, aceste eșecuri de colorare fotografii sunt de înțeles: o colorizare e o treabă foarte complicată. FotoFixer primește deseori la reparat fotografii care au încăput deja pe mâna unor astfel de… amatori, să nu amintim de impostură. O fotografie color are cel puțin câteva zeci de culori, o mulțime de reflexii și de lumini. Există artiști în colorare fotografii care au lucrat și o lună de zile la o singură fotografie. Da, atât de complicat este!

orice fotografie alb-negru se pretează pentru colorare fotografii?

Nu chiar. Pentru ca o colorare poze să aibă rezultate satisfăcătoare, trebuie ca imaginea să aibă ceva calitate. Nu doar să se fi păstrat bine poza originală, ci să fi fost făcută de un fotograf priceput. Imaginile acelea impresionate pe care le găsește Google atunci când cauți colorare poze sau colorare fotografii sunt colorizări de fotografii alb-negru de rezoluție mare, făcute de fotografi profesioniști.

Asta nu înseamnă că unele poze nu pot fi colorate! Orice poză, oricât de grav deteriorată ar fi, odată scanată poate fi folosită pentru colorare poze, numai că rezultatul o să fie ceva mai modest. Unul dintre trucurile folosite de FotoFixer este că la pozele de rezoluție mică pune culori semi-saturate, pentru ca imaginea să nu arate prea artificial. Iată câteva exemple de fotografii de rezoluție mică înainte și după colorizare foto.

 

recondi  ionare fotografii mama   i fiica colorizare fotografii vechi - Colorare fotografii vechi - FotoFixer

Serviciile FotoFixer de colorare poze sunt, de obicei, la pachet cu cele de restaurare foto. Câteva lucrări de colorare fotografii se găsesc aici, în portofoliu.

Pentru a cere o cotație de preț pentru colorare poze, contactează FotoFixer din pagina de contact.

Reconditionare fotografii vechi 150 150 FotoFixer

Reconditionare fotografii vechi

Reconditionare fotografii vechi

constă într-o serie de operațiuni de editare foto care au un scop cât se poate de nobil: recuperarea unei amintiri. Ce poate fi mai frumos decât să redai cuiva o amintire frumoasă? Poate că sună cam prețios, dar exact asta înseamnă reconditionare fotografii vechi: amintiri salvate. Nu de puține ori, clienții se emoționează foarte tare atunci când primesc de la FotoFixer fotografia reconditionată, mai ales dacă au ales și colorizare. Fotografia parcă ”este readusă la viață”, este reacția cea mai des întâlnită la clienții FotoFixer!

Iată un exemplu de fotografie reconditionată care a emoționat sincer clientul.

reconditionare fotografii colorizare colorare poze nunta poze vechi vertical - Reconditionare fotografii vechi - FotoFixer

Ce ar trebui să știi despre reconditionare fotografii vechi, înainte să vedem câteva exemple de poze reconditionate:

  1. Aproape orice poză se pretează la reconditionare fotografii vechi, oricât de deteriorată ar fi. Doar să nu lipsească din bucăți mari din poză.
  2. Fotografia care va fi reconditionată este cea pe care o trimiți pe e-mail, nu cea fizică, de acasă! FotoFixer nu știe cum arată cea de acasă, știe doar ce primește pe mail și pe ea lucrează.
  3. Fotografia trebuie scanată la maximum de DPI, preferabil la peste 600 DPI, dar nu mai puțin de 300 DPI. Dacă nu știi ce înseamnă asta, nu-ți face griji. Doar spune-i persoanei care face scanarea că ai nevoie de minimum 600 DPI. De reținut că la o scanare nu e relavantă rezoluția, numărul de megapixeli sau alte caracteristici ale scannerului, ci doar DPI, adică Dots Per Inch.
  4. Unele fotografii se pretează la colorare, altele, nu. Concret poți afla doar după ce trimiți pozele pentru evaluare, prin e-mail, la fotofixer.ro@gmail.com, sau prin WhatsApp, la numărul 073 66 81 555.

Exemple reconditionare fotografii vechi

Exemplu de reconditionare fotografii vechi pe o fotografie foarte veche, imagine luată de client de pe monumentul funerar al un veteran al Războiului de Independență (1877). E o reconstrucție destul de complexă, am folosit mai multe tehnici și ceva AI (inteligență artificială).

 

reconditionare poze vechi familie peste 100 de ani vechime restaurare FotoFixer 500x461 - Reconditionare fotografii vechi - FotoFixer

 

Reconditionare fotografii vechi

și colorizare, pe imagini de rezoluții mici

Schimbările devin și mai dramatice atunci când adaugi culoare după o reconditionare foto. Iată, mai jos, un exemplu de reconditionare: o fotografie veche de 100 de ani, reconditionată și doar semi-colorizată (culori nesaturate), pentru a nu forța aspectul.

recondi  ionare fotografii mama   i fiica colorizare fotografii vechi - Reconditionare fotografii vechi - FotoFixer

Reconditionare fotografii vechi, rezoluții mari

Sunt lucrări complexe de reconditionare fotografii vechi, fotografii editate pentru print (au minimum 300 DPI):

restaurare si colorizare dby FotoFixer - Reconditionare fotografii vechi - FotoFixer

Pentru portofoliu cu lucrări de reconditionare fotografii vechi, mergi la pagina dedicată. Pentru o ofertă de preț, mergi la pagina de contact.

FotoFixer are și pagină de Facebook. Și cont de Instagram. Postăm regulat exemple de reconditionare poze vechi, așa că ai ocazia să dai un like, un follow sau un share. Pentru care FotoFixer îți mulțumește de pe-acum!

Terente, o fotografie istorică restaurată 150 150 FotoFixer

Terente, o fotografie istorică restaurată

TERENTE,

O FOARTE SCURTĂ ISTORIE A PERSONAJULUI

Terente (1895-1927), cel mai cunoscut criminal român din toate timpurile, a avut dintotdeauna parte de atenția presei. N-o să intrăm mult în detalii, că pentru asta există Wikipedia și alte surse, dar o scurtă prezentare tot îi facem acestui Jesse James băltăreț. Alții au scris cărți și au făcut filme de lung metraj despre Terente, măcar câteva rânduri tot e dator și FotoFixer!

Gheorghe Vasali, a.k.a. Terente, a devenit celebru imediat după prima sa infracțiune, o tentativă de crimă motivată de gelozie, adică fix genul de eveniment care ar face audiență și astăzi. Terente, atunci în vârstă de vreo 20 de ani, a fost arestat rapid, însă la fel de rapid a și evadat. Nota doi pentru eficiență autorităților brăilene!

terente poza restaurare bine si apasat - Terente, o fotografie istorică restaurată - FotoFixer

Momentul primei evadări e foarte important, pentru că povestea s-ar fi putut termina aici. Terente ar fi fost condamnat la închisoare, ar fi ieșit în câțiva ani și, probabil, n-ar fi recidivat. În fond, era doar un băiat de la țară, muncitor, isteț și cam iubăreț. Cine știe, poate pleca pe front și se întorcea erou. În orice caz, dacă nu reușea să evadeze atunci, sunt mici șanse să fi ajuns criminalul odios despre care tot vorbim de vreo sută de ani încoace.

Nici o noapte întreagă nu a stat închis Terente, iar vestea evadării a devenit ceea ce tabloidele de astăzi numesc ”știe incendiară”. Tabloidele de atunci s-au grăbit să-l portretizeze pe Terente ca pe un fel de haiduc romantic, iar asta l-a făcut pe Terente ceva nici nu visase în satul lui de pescari: vedetă.

Pentru o bună bucată de vreme, Terente a fost un fugar căutat mai mult de femei decât de jandarmi. A mai fost prins de autorități, dar a reușit să evadeze iar. Și-a creat o reputație de amant foarte dăruit de la natură și darnic la rândul său (darul în cauză a fost expus până de curând la Mina Minovici, cu tatuaj cu tot). Femeile îl căutau continuu, în ciuda crimelor și a violurilor care începeau să se adune. 

Apoi a fugit din țară. Câțiva ani și câteva zeci de crime mai târziu, în 1927, Terente este în sfârșit prins din nou. Rănit de glonț, este fotografiat ca trofeu, în poziții umilitoare, alături de autorități. Moare în arest, împușcat mortal de gardieni. Explicația oficială este că ar fi vrut să evadeze. Sună cunoscut?

RESTAURAREA FOTOGRAFIEI

Există câteva fotografii cu Terente, toate de foarte slabă calitate. Le-am eliminat pe cele două în care Terente era rănit și tăvălit de jandarmi, din motive evidente. Apoi, o căutare în Google găsește trei fotografii care conțin chipul lui Terente, dar foarte diferite între ele. Cu greu găsești trăsăturile comune ale feței, pare cu totul alt personaj.

terente google 300x107 - Terente, o fotografie istorică restaurată - FotoFixer

Am ales-o pentru restaurare pe cea mai recognoscibilă, adică prima, și am trecut la treabă. Într-o primă fază, am încercat să combin prima poză cu cea de-a treia, iar rezultatul a fost mulțumitor. Numai că… nu-l mai recunoșteai pe Terente! Eram convins că mă apropiasem bine de felul cum arăta de fapt Terente, dar la ce bun dacă nimeni nu-l recunoștea?! Am făcut repede un focus group din câțiva prieteni și le-am cerut să ghicească personajul. Niciunul nu a putut să dea un răspuns, în afară de unul care a zis sec: ”E Traian Vuia?”

De la capăt! Am șters tot și m-am apucat din nou de lucru, dar de data asta m-am concentrat pe ce oferea poza. Am intervenit cât se poate de discret, astfel încât să fie în continuare o poză veche. Am ales să nu ”netezesc” suprafețele decât foarte puțin, pentru că pierdeam autenticitatea pozei. Apoi am adăugat culoare, dar tot cu măsură. La orice restaurare de fotografie veche trebuie să știi când să te oprești.

La final am numărat câteva ore bune de lucru, nu zic nu, dar cred că a meritat. Și îmi pare rău că stric efectul artistic, dar la poza asta am pus watermark cu ”FotoFixer”. Am muncit mult la ea, plus că l-am privit pe Terente în ochi câteva ore…

Terente regele baltilor restaurare si colorizare fotofixer - Terente, o fotografie istorică restaurată - FotoFixerAm folosit ca sursă fotografia de pe Wikipedia, o imagine de foarte slabă calitate.

cadouri pentru bunici 150 150 FotoFixer

cadouri pentru bunici

cadouri pentru bunici

Idei de cadouri atât de inspirate ca te vor strânge bunicii în brațe!

Să alegi cadoul potrivit pentru cineva nu e niciodată treabă simplă, dar totul devine mult complicat când e vorba să găsești cadouri pentru bunici. Poți să cauți ore în șir idei de cadouri și îți dai seama că te învârți în jurul acelorași lucruri: parfumuri, haine, bijuterii, obiecte casnice… Parcă nu e foarte potrivit de cadou pentru bunicul sau pentru bunica, nu?

femeie cadou fotofixer v3 - cadouri pentru bunici - FotoFixer

Și atunci, care ar fi cele mai potrivite cadouri pentru bunici? Vârstincii știu, poate, cel mai bine să își prețuiească amintirile. Iar pentru ei, amintiri de familie nu înseamnă filmulețele din cloud sau pozele de pe Instagram făcute acum două săptămâni. Ei caută în sertarul cu fotografii vechi și își revăd puținele poze pe care le au din tinerețe. Decolorate, zgâriate, tocite pe la colțuri, rupte și lipite, îngălbenite de vreme, aceste poze vechi sunt ultimele lor legături cu trecutul. O singură fotografie din acel sertar este pentru bunicii noștri încărcată cu atâtea emoții așa cum noi nu vom reuși niciodată să atașăm unei fotografii. Asta poate și pentru că noi avem mii de fotografii, pe când ei au doar câteva.

Fotografie b  tr  n veteran restaurat     i colorizat   de Fotofixer 300x221 - cadouri pentru bunici - FotoFixer

Pentru bunicii noștri, o poză nu surprinde doar un moment, ci ajunge să reprezinte o întreagă bucată din viață. Ei își făceau o fotografie o dată la câțiva ani, în timp ce noi facem probabil câteva sute de poze într-un singur an. Ei au ”poza din copilărie”, ”poza din tinerețe” și încă vreo câteva, mai multe, de când erau deja bătrâni.

CADOURI PENTRU BUNICI

Poate cele mai potrivite cadouri pentru bunici sunt chiar aceste poze vechi, restaurate, colorizate, eventual înrămate. E un fel de restituire a trecutului, un mod simplu de a le aduce în fața ochilor o mică sclipire din viața pe care au trăit-o. Poți să alegi un cadou pentru bunici care să le redea legătura cu trecutul într-o formă cât mai plăcută. Și, nu în ultimul rând, să le redai culoarea amintirilor, pentru că lumea a fost mereu în culori. Fotografiile alb-negru sunt doar umbre ale unei realități vii pe care bunicii noștri au trăit-o în modul cel mai autentic.

S-o spunem răspicat: bunicii noștri au dreptul la amintiri color!

Fotografie soldat t  n  r so  ie restaurare foto   i colorizare fotofixer 300x235 - cadouri pentru bunici - FotoFixer

Aceste fotografii vechi, reparate, colorizate și înrămate, ar putea fi cele mai potrivite cadouri pentru bunici. O poză din trecutul îndepărat care arată ca în prezent! Iată ce ar putea fi cel mai potrivit cadou pentru bunica sau cel mai potrivit cadou pentru bunicul. Le vor primi cu o emoție autentică, așa cum numai bunicii știu să se bucure de amintiri. Și au și de ce! Restaurarea unei poze vechi poate fi spectaculoasă, și poți să vezi câteva exemple pe canalul de Youtube FotoFixer sau în secțiunea Portofoliu FotoFixer.

Deci? Încă mai cauți cadouri pentru bunici? E ok, caută. Apoi revino aici și ia legătura cu FotoFixer pentru restaurarea unei fotografii vechi. E mai ieftin decât ai putea fi tentat să crezi!

Decupare fotografii 150 150 FotoFixer

Decupare fotografii

decupare fotografii

tot ce trebuie să știi despre decupare fotografii

În primul rând, este nevoie de un program de editare poze, evident. Dar simplul fapt de a avea instalat un program sau o aplicație de editare poze nu este nici pe departe suficient pentru a face editare poze, incluzând aici operații precum decupare poze (decupare fotografii), retusare sau colorare poze (colorizare). Dacă ar fi așa simplu, FotoFixer nu te-ar mai deranja cu prezența sa online.

Când vine vorba de editare poze, cel mai important este să alegi abordarea corectă, iar asta se stabilește pentru fiecare fotografie în parte. După vreo 15 ani de experiență în poze editate, FotoFixer poate să analizeze o fotografie deteriorată în numai câteva secunde și să aleagă procedurile potrivite.

decupare fundal poze prelucrare fotografii editare foto - Decupare fotografii - FotoFixer

O soluție foarte convenabilă este decuparea, înțelească ca reîncadrare, sau crop-uire a pozelor (în romgleză, după englezescul to crop = a decupa). Înlăturăm ce nu merită recuperat și ne concentrăm pe ceea ce merită efortul de editare poze. Așa scăpăm rapide de elemente nedorite din poză, dar numai dacă ele sunt către exteriorul fotografiei. Sau, cum se întâmplă deseori, când fotografia este prea deteriorată pentru a fi recuperată în întregime.

Să recunoaștem, nu toată suprafața fotografiei este la fel de importantă! La unele detalii se poate renunța relativ ușor, atâta timp cât se păstrează elementele importante din poză: personajele (de cele mai multe ori).

Alteori, într-o editare poze poți avea nevoie de să păstrezi personajele (sau alte elemente) din poză și să schimbi fundalul. De regulă, FotoFixer evită să altereze pozele, însă face excepții în două cazuri: (1) pentru a obține un trucaj amuzant, și (2) când e vorba de o fotografie funerară. Iată un exemplu de trucaj în care s-a folosit decuparea:

gandalf - Decupare fotografii - FotoFixer

În cazul fotografiei funerare, motivul editării este simplu: adesea oamenii nu au o fotografie potrivită pentru monumentul funerar, așa că ea trebuie cumva compusă.

Operația de decupare poze după contur este foarte comună în domeniul editării foto. De fapt, decuparea este esențială pentru obținerea unui trucaj și pentru modificarea compoziției unei imagini. Prin decupare fotografii se pot elimina anumite personaje din poză, se pot adăuga altele sau se poate schimba fundalul. Iată un exemplu de fotografie pentru care s-a făcut mai multe operatii de editare poze: retusare, decupare fotografii și schimbare fundal.

decupare poze schimbare fundal - Decupare fotografii - FotoFixer

 

Așadar, dacă ai ajuns aici căutând decupare poze, trebuie să te hotărăști dacă e vorba doar de decupare fotografii în sensul de tăiere (reîncadrare, crop), sau e vorba de decupare poze după contur. Dacă e vorba doar de reîncadrare, atunci FotoFixer îți recomandă orice software gratuit de editare foto, precum Google Photos (Google) sau aplicația Photos (Apple).

FotoFixer face și unele operații de editare poze gratis pentru fanii paginii noastre de Facebook și pentru membrii grupului Pozele bunicilor noștri.

Dacă e vorba de elemente din imagine care necesită decupare poze și schimbare fundal, atunci probabil că ai nevoie de un profesionist. Ca să nu arate ciopârțit. Orientativ, în majoritatea trucajelor făcute de FotoFixer s-a folosit, printre altele, și operația de decupare poze (decupare fotografii).